“exerciţiul de exorcizare”

articol de la interviu pt Tribuna Sibiu

Ana Maria MĂTUŞOIU – 13.07.2015 22:24 – Tribuna/Sibiu

O autoare care nu demult a păşit în lumea scriitorilor, dar care, atât cât a scris, a făcut-o într-un fel cutremurător de sincer, după cum spun cei care au citit-o, a lansat, săptămâna trecută, la Sibiu, ultima din cele patru cărţi pe care le-a publicat pe parcursul a trei ani. Liana Mânzat s-a întors la Sibiu, locul unde, cu mai bine de 10 ani în urmă a studiat jurnalismul, pentru a lansa, în compania foştilor profesori şi colegi, “Dincolo de geamandură”.

Poveştile pe care le-a avut de spus au făcut din Liana Mânzat o scriitoare care incită. Într-un univers în care abuzurile, de orice natură ar fi ele, schimbă în rău destinul victimelor, Liana a avut curajul să-şi pună viaţa între coperte de cărţi, cum aprecia Minodora Sălcudean, lector univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, departamentul de Jurnalism, moderator al evenimentului desfăşurat miercuri, 8 iulie, la Librăria Habitus. Viaţa Lianei e povestită în prima carte, “Visul”, roman autobiografic, sincer, terapeutic. După prima carte, a urmat a doua, “Venetica”, roman ce reconstituie o atmosferă rurală românească, şi apoi a treia, “Mimoza”, care schimbă complet registrul, acţiunea mutându-se în spaţiul urban, şi abordează o temă extrem de îndrăzneaţă: dragostea dintre două femei. Ultima, “Dincolo de geamandură”, a fost pe larg dezbătută de către prof. univ. dr. Ion Dur, de altfel, profesor al Lianei, care a avut şi rol de critic.

“Cerul ţine atâta vreme cât tu mai crezi în tine”

Toate cărţile au fost scrise în Spania, unde Liana a început o viaţă nouă, după un du-te vino continuu între Oltenia şi Cluj. Ultima, “Dincolo de geamandură”, se încadrează, e de părere prof. Ion Dur, în genul literaturii de exil. Trama romanului este simplă, fiind alcătuit din două mari părţi: “Rădăcini” şi “Dincolo de geamandură”. Romanul începe cu plecarea lui Sorin, un băieţel de 10 ani, în Spania, împreună cu bunica lui. Tema abordată este una a imigrantului, fiind un roman autobiografic, în care se regăsesc stări, emoţii, sentimente. Prof. Dur a apreciat că romanul este o terapie a rezistenţei la străinătate prin scris, dar şi un exerciţiu al încercării de a scăpa de răul interior. “Mi
s-a părut că romanul este de la un capăt la altul un exerciţiu al exorcizării răului care s-a ascuns în tine şi probabil că se mai ascunde încă, tu însăţi fiind imigrantul din poveste şi despre tine este vorba în această poveste până la urmă”, a completat Ion Dur. Motto-ul romanului e semnificativ în acest sens şi trimite, crede prof. Ion Dur, la credinţă prin cer: “Cerul ţine atâta vreme cât tu mai crezi în tine”.

De trecut nu te vindeci, îl asumi, te împaci cu el

La 55 de ani, în faţa unui public restrâns, cu foşti colegi de facultate, profesori, fiica ei cea mică, dar şi jurnalista Doina Jalea, Liana Mânzat a povestit despre călătoria ei în Spania, care încă n-a luat sfârşit, dar şi de dragostea faţă de meseria de jurnalist. După ce a terminat Facultatea de Jurnalistică de la Sibiu, în anul 2004, nu a făcut jurnalism, cum ar fi vrut. A făcut practică, chiar şi la ziarul Tribuna, iar experienţa ei se găseşte în mare parte în cartea recent lansată, unde Liana face şi jurnalism de investigaţie. Acum, se împarte între România şi Spania. “Iubesc Spania ca pe o ţară străină, veşnic la fi o ţară străină, dar o ţară care ne-a acceptat. Însă România rămâne România, vă spun sincer, noi ne iubim ţara foarte mult”, a spus Liana.
Prin scris, Liana Mânzat
s-a eliberat. Nu s-a vindecat însă pentru că, spune ea: “nu trebuie să te vindeci de trecut, ţi-l asumi, te împaci cu el, o spun din convingere”.
Povestea Lianei Mânzat şi a primei cărţi, “Visul”, curând, în Tribuna.

http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/liana-manzat-s-a-reintors-la-sibiu-cu-exercitiul-de-exorcizare-108194.html

Anuncios
Deja un comentario

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s

A %d blogueros les gusta esto: